amestecate

  • Subscribe to our RSS feed.
  • Twitter
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Facebook
  • Digg

Sunday, March 28, 2010

Poeziile lui Mihnea

Posted on 12:46 AM by Unknown

Redau mai jos cateva din poeziile scrise de Mihnea, baiatul meu (13 ani)

Primăvara

Când te văd,
Dragă primăvară,
Inima îmi sare din piept.
Abia dac-o mai pot ţine
De atâta fericire.



Bine ai sosit din nou!
Eşti cel mai minunat cadou.
În inima mea te primesc
Te sărut şi îţi zâmbesc.
Dragă primăvară,
Te iubesc!


Început de primăvară

Când străluceşte soarele pe cer
Stau şi mă gândesc,
La clipele frumoase de primăvară
Petrecute împreună cu iubita mea
Sub clar de lună.

Încă stau şi privesc
Primii ghiocei abia apăruţi
Sau chinuidu-se să iasă
De sub zăpada răcoroasă,
Care se topeşte-ncet, 
Ca un cub de gheaţă
Într-un pahar cu apă.

Mă uit pe geam, plin de fericire
Şi abia astept să ies afară,
Să miros primăvara.

Mama

Ea întotdeauna te-ajută
Să pricepi tot ce-i confuz
Şi te mângâie pe creştet.
Atunci când eşti mofluz.
Ea te-ajută să-nţelegi,
Că-n viaţă nu faci nimic
Dacă n-ai un interes
Şi nici dacă, inima
Nu-i dă, câteodată, ghes.
De la ea poţi afla, chiar mai mult :
Cum să procedezi acum,
Ca atunci când vei fi mare
Să te comporţi ca un adult.

Nervi

Nervii ăştia te distrug,
Sau te trimit la doctor
Daca te laşi în voia lor.
Dacă bei nu faci nimic,
Chiar dacă paharu-i mic.
Cel mai bine-i să-i eviti:
Să nu te cerţi, şi să nu minţi.
Din când în când, să te gândeşti
Că dacă te cerţi, albeşti.
Şi că nu-i plăcere mare,
Să ţii mult o suparare.
Nici să stai să te gândeşti,
Cum să faci să păcăleşti.
Dacă te supără cineva
E bine să gândeşti aşa:
Cum să fac de-aici să fug,
Că nervii ăştia mă distrug?
Iar când te cerţi e bine sa-ţi zici:
Aoleu, ce fac aici???

Logica

Logica e o minune!
Zău, că nu vă mint aici.
Mi-a spus-o mie un amic
Că fără ea nu faci nimic
Si dacă-ţi sare ţandăra,
Eşti un tâmpit.
Ea te-ajută cam în toate.
Să înveţi la mate,
Teoreme şi formule,
Logica şi asta poate.
Daţi-i, prin urmare, bici!
Logică, mai eşti aici??

Viaţă scurtă

Viaţă scurtă,
Viaţă scurtă,
Tu abia vii
Şi repede pleci.
Prea puţin
Cu noi petreci.
Şi tristeţe
Ne laşi nouă,
Numai plânsete
Şi rouă.
Viaţă scurtă,
Tu ne faci
Mai fricoşi
Şi mult mai laşi.
Viaţă scurtă,
Tu îmi iei
Bunicii şi părinţii mei,
Dar, oricât ai vrea,
N-o să-mi poţi lua
Şi iubirea pentru ei.
Read More
Posted in Literar | No comments

Tuesday, March 23, 2010

Reinoiti-va contractele sau luati cartele telefonice

Posted on 8:39 PM by Unknown

Scriu acest post deoarece foarte multe persoane cunoscute de-ale mele nu stiu de noile tipuri de abonamente telefonice sau de avantajul cartelelor telefonice si platesc bani cu sacul pentru niste servicii depasite.
Nu stiu cum sta treaba in alte retele de telefonie mobila, dar eu va expun putin din avantajele noi ale serviciilor telefonice de la Vodafone Romania fiindca sun abonat al lor inca de pe vremea cand se numeau Conex si am si o cartela telefonica de la ei.
Va sugerez sa va interesati de valabilitatea contractului detinut (de obicei aceasta este de un an sau doi in functie de serviciile sau aparatele mobile achizitionate la un moment dat). Nimeni nu va va anunta niciodata faptul ca, contractul v-a expirat fiindca au tot interesul sa incaseze multi bani de pe urma noastra.
Daca contractul a expirat, aveti posibilitatea incheierii unui nou contract dar cu alte facilitati si costuri mult mai mici.

Orice dealer va va pune la dispozitie aceste informatii, chiar daca la inceput va vor prezenta facilitatile la abonamente comparabile cu cel platit de dumneavoastra.
In functie de bugetul detinut puteti opta pentru abonamente mai ieftine si care au si ele destul de multe facilitati gen minute incluse in retea, minute in retelele nationale, ceva trafic pe Internet....etc...
Daca cumva nu doriti incheierea unui nou contract cu ei, atunci puteti opta pentru varianta cartelelor telefonice de la acelasi operator de telefonie sau altul.
Avantajele de pe cartele sun aproape duble decat la abonament. N-am inteles chestia asta niciodata, dar nici nu ma mai straduiesc sa o inteleg deoarece mi se pare firesc ca avantaje mai mari sa ai pe abonamente avand platitori fideli. Ei prefera sa-si promoveze serviciile si sa acapareze un segment cat mai mare de utilizatori si pe cartele, deoarece in timp, mare parte din acestia trec la abonament fiind plictisiti sau stresati de reinoirea valabilitatii cartelei telefonice.
Nu stiu cum este in alte retele, dar cei de la Vodafone mi s-au parut smecheri! La cartela telefonica pe care o detin, posibilitatea de a initia apeluri telefonice imi expirase in data de 11. Eu am reincarcat in data de 18. Valabilitatea mi s-a prelungit doar pana in data de 11 a lunii urmatoare, nu pana in 18 cum ar fi fost firesc! Deci m-au taxat retroactiv pentru niste servicii de care nu am beneficiat timp de 7 zile. Deci mare atentie la facilitatile cartelelor si modalitatea de reinoire a valabilitatii acestora.
Am intalnit multe persoane printre care si parintii mei, care detinand cartele telefonice, plateau gras si nu aveau nici o facilitate. Apeland *137# parca, veti vedea pentru ce pachete puteti opta functie de banii de pe cartela dv-stra.
Deci, va sugerez sa consultati operatorul de telefonie printr-un dealer autorizat si sa va schimbati abonamentul sau cartela.
Mai jos va pun la dispozitie link-urile catre pagina Vodafone unde sunt detaliate ofertele actuale atat pentru abonati cat si pentru detinatorii de cartele telefonice.
https://www.vodafone.ro/personal/oferte-speciale/promotie-la-abonamente/index.htm

https://www.vodafone.ro/personal/oferte-speciale/promotie-la-cartela-vodafone/index.htm
(optiunile sunt in stanga)
Read More
Posted in Tehnic | No comments

Sunday, March 14, 2010

Impresii de calatorie din Anglia - partea a 2-a

Posted on 8:11 AM by Unknown

Desi nu am prea multa inspiratie in continuarea acestor impresii de calatorie, o fac totusi deoarece inca mai reusesc sa-mi aduc aminte de una-alta si in pus mai sunt si chestiile care m-au impresionat intr-un mod placut sau mai putin.
Asa cum terminam postul anterior, am reusit dupa ceva mici peripetii sa ajungem si pe insula, adica in Marea Britanie zisa si Regatul Unit.
Am atrerizat cu bine si fiindca poarta era destul de aproape, baietii destepti de acolo au tras repede o panglica sustinuta de cativa stalpi care sa ne ghideze incotro trebuie s-o luam, ne mai fiind nevoie de autobuze care sa ne duca doua sute de metri (asta vis a vis de o remarca primita la postarea anterioara in care mi se spunea ca oricat de scurta ar fi distanta pana la avion, aceasta se face obligatoriu cu autobuzul....da...asa se pare ca la noi functioneaza aceasta chestie, altii mai destepti stiu cum sa faca acest lucru ceva mai simplu!).
Dupa ce parasisem Baneasa care asa cum spuneam arata ca o autogara...pana nu demult i se spunea chiar
aerogara...chiar nu stiu de ce i-au schimbat numele in aeroport, am pasit pe aeroportul din Luton situat undeva la nord de Londra, un aeroport nu extraordinar de mare, dar sigur mai mare decat toate aerogarile noastre luate la un loc. Luxos, curat si cu personal foarte amabil. Dupa o verificare a actelor de catre vamesii englezi, am purces la drum catre Northampton in masina cumnatei mele care ne-a asteptat cu tot familionul la aeroport.
Probabil nu spun ceva nou pentru cei ce au calatorit prin Europa deoarece ceea ce am vazut si trait in Anglia, este similar in toate tarile vest europene si de acest lucru m-a convins la intoarcere cu masina cand am trecut prin Franta, Germania, Austria si Ungaria.
In primul rand sunt autostrazi de legatura intre orase, pe doua sau trei benzi, functie de traficul inregistrat pe acestea. Acolo, autostrazile sunt ceva asa de comun ca nu ti se pare deloc nefiresc cand si centura oraselor este practic tot o autostrada. Calitatea superioara a asfaltului folosit te determina sa rulezi fara nici un stres pe ele, stres care ar putea fi dat de aparitia unei gropi nesemnalizate sau a unor lucrari in executie. Totul este marcat si semnalizat de la mare distanta. Nu exista sa te incadrezi gresit deoarece cu trei km inainte esti semnalizat asupra directiilor alternative si iesirilor din autostrada. Daca totusi ai ratat cumva o iesire, atunci mai mergi opt sau zece kilometri pana la o alta iesire care te poate intoarce pe autostrada si apoi putanda alege directia corecta. Cu un navigator bun nu exista sa te ratacesti sau sa ratezi vre-o iesire! (tot schepsisul este ca la sensurile giratorii sa se ruleze cu viteza destul de mica pentru a nu deruta navigatorul si a iesi pe alta strada decat cea indicata...si spun asta fiindca la inceput eu am ratat de doua ori in sensul giratoriu deoarece aveam viteza mai mare de deplasare decat ma putea repera GPS-ul!).
Northampton este un oras de marimea Craiovei sau Timisoarei, situat la 80 de mile la nord de Londra. Este un oras tipic englezesc in care cladiri mai inalte sunt doar in zona centrala, in rest fiind impanzit de cartiere de case cu unul sau doua nivele maxim.
Casele englezesti nu au temelie inalta, ba majoritatea n-au deloc temelie fata de sol, parterul fiind la nivelul acestuia si din aceasta cauza par si mai mici decat cele de la noi. Preponderent sunt din lemn, iar cele considerate de lux sunt din materiale dure ca piatra, caramida si ciment. Ele respecta un plan urbanistic zonal. Casele dintr-un cartier sunt toate la fel, deosebindu-se doar prin modul in care locatarii isi amenajeaza spatiul din fata casei. Dar de obicei in fata casei nu este decat parcarea, gradina si celelalte acareturi fiind in spatele casei, ferite de privirile trecatorilor sau curiosilor.
Marea lor majoritate au un living, bucatarie, o baie de serviciu si maxim un dormitor la parter, iar la etaj doua sau trei dormitoare cu baia mare. Deci nimic deosebit fata de ceea ce se construieste pe la noi. In schimb dormitoarele sunt mai mici, ei utilizand aceste camere doar pentru odihna, restul timpului liber de acasa petrecandu-l in living-ul de la parter. Ce-i drept, daca vin oamenii de la serviciu pe la ora 18 sau 19, apuca sa manance si sa mai caste putin ochi la TV dupa care somn...., asta in cursul saptamanii, ca in weekend exista suficiente oportunitati de a iesi in oras sau in afara acestuia. In aceste case nu exista calorifere, incalzirea facandu-se cu o centrala termica amplasata in mijlocul casei, undeva laga scara de acces la etaj, bine mascata, din care pleaca tuburi de ventilatie in toata casa catre toate incaperile din ea. Este stilul de incalzire adaptat in marile magazine si market-uri din toata lumea.
Orasul mi-a placut fiindca era linistit si curat.Nu pot spune ca am vazut magazine care sa-m rupa gura (cum se zice), singurul lucru remarcabil in toate magazinele fiind stilul aerisit de expunere a marfii asa cum vedem la noi in Mall-uri. Ce mi-a placut in oras au fost cladirile frumoase, bine intretinute si arhitectura acestora. Parte din ele am reusit sa le pozez si sa le postez intr-un album pe Internet in locatia: http://picasaweb.google.ro/vvanca/NorthamptonUK0609022010#
Treaba faina este cu parcarile in zona centrala! Acolo nu sunt spatii mari cu parcari amenajate, asa ca acestea sunt amenajate din loc in loc pe diferite strazi cu sens unic. Pe aceste strazi nu se parcheaza decat pe o parte, nu ca la noi, de ajungi de abia sa te strecori chiar si pe o strada cu sens unic. Langa fiecare astfel de mini parcare sunt aparate de taxat dar care nu elibereaza chitante decat pentru o stationare de maxim o ora! Ingenios! Ma si miram de ce sunt atat de putine masini prin acele parcari! Daca depasesti cu 5-10 minute ora de stationare, poti sa spui la revedere masinii daca mai apucati sa vedeti cand este ridicata. Un agent de parcari, supravegheaza mereu masinile parcate si ora la care acestea trebuie sa se puna in miscare, iar daca nu se misca, atunci baiatu pune mana pe telefon sau statie si anunta imediat pe cei de la ridicari masini. Simplu! Deci pana la urma trebuie sa ai mare grija sa parchezi masina in zone cat mai apropiate de loactiile in care se doresc a fi facute cumparaturi sau alte activitati pentru a putea sa te intorci repede si sa mai prelungesti sederea prin plata unei noi ore la aparatul de taxat.
In rest, cu parcarile n-am vazut sa fie asa mare problema ca la noi. In general oamenii si le parcheaza in fata casei, pe aleile acestora sau pur si simplu in strada (dar numarul acestora este foarte mic).
Ce m-a impresionat insa cel mai mult in timpul acestei vizite a fost modul extraordinar de amabil si placut in care se poarta englezii. Sincer, din filmele si serialele difuzate pe la noi aveam impresia ca enlezii sunt mai scortosi, adica mai rigizi si mai putini comunicativi. Taman pe dos! Sunt extraordinar de incantati atunci cand sunt antrenati intr-o conversatie, sunt amabili si foarte rabdatori in special cu cei ce se exprima mai greu si nu numai! Intr-un cuvant....englezii mi-au placut mult!
............................................................................. continuarea in partea a 3-a!!
Read More
Posted in Impresii | No comments
Newer Posts Older Posts Home
Subscribe to: Posts (Atom)

Popular Posts

  • Adele - Live At The Royal Albert Hall 2011
    Am reusit sa iau tot concertul de pe torrente si pot sa va spun ca merita vazut si ascultat (desi eu am ales versiunea DVD5 compilata dupa B...
  • Campanie umanitara 2011
    Campanie umanitara 2011 from Vlad Vanca on Vimeo .   Pentru al treilea an consecutiv, colegii din cadrul departamentului AQ din SC Complex...
  • Zilele Elvira Godeanu / 07-18 Mai 2010
    Festivalul se va desfăşura în perioada 7 – 18 mai , aproape două săptămâni de reprezentaţii, cu spectacole mari, unele dintre ele în premi...
  • Şefia...transformare şi efemeritate
    Exemplu de organigramă la o societate de stat (şi eu sunt pe acolo...dar nu mă văd de atâta găinaţ) Mulţi dintre cei ajunşi în posturi de ...
  • Lady Gaga - The Monster Ball Tour​ At Madison Square Garden 201​1
    Astazi a venit randul preferatei mele, nonconformista, talentata, fenomenul numit Lady Gaga! Concertul poate fi descarcat din urmatoarea loc...
  • Silent Uninstalling/Removing AVG 8.xx over the network
    For six years I have used in my company computer network product offered by Symnatec, AntiVirus Corporate version 7.5, 8.0, 9.0, 10.0 and fi...
  • Din nou...despre fericire
    M-am apucat de acest post din dorinta de a infirma supozitiile unor prieteni sau amici ca as fi intr-o faza naspa (a se intelege depresiva) ...
  • In viata trebuie sa fii persuasiv
    Persuasivitatea , asa cum este explicata si in DEX inseamna “Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau ...
  • Bloger detaliat - continuare
    Textul de mai jos este extras din ajutorul existent chiar in pagina de blog. Sunt instructiuni destul de complete despre ceea ce se poate fa...
  • Impresii de calatorie partea 1
    Fiindca in noiembrie am reusit sa achizitionez pe e-bay o masina second-hand din Anglia, am hotarat ca in februarie, dupa ce au trecut gerur...

Categories

  • Actiuni
  • Blogging
  • Evenimente
  • Felicitari
  • Ganduri
  • Impresii
  • Literar
  • Muzica
  • Noutati
  • Senzational
  • Tehnic

Blog Archive

  • ►  2012 (23)
    • ►  June (1)
    • ►  April (1)
    • ►  March (3)
    • ►  February (3)
    • ►  January (15)
  • ►  2011 (7)
    • ►  December (5)
    • ►  November (1)
    • ►  April (1)
  • ▼  2010 (41)
    • ►  December (3)
    • ►  July (2)
    • ►  May (3)
    • ►  April (7)
    • ▼  March (3)
      • Poeziile lui Mihnea
      • Reinoiti-va contractele sau luati cartele telefonice
      • Impresii de calatorie din Anglia - partea a 2-a
    • ►  February (4)
    • ►  January (19)
  • ►  2009 (2)
    • ►  December (2)
Powered by Blogger.

About Me

Unknown
View my complete profile