 |
| (click pe poza pentru a putea vizualiza albumul) |
Showing posts with label Impresii. Show all posts
Showing posts with label Impresii. Show all posts
Sunday, January 15, 2012
Sunday, January 1, 2012
Sunday, December 25, 2011
La o plimbare in dimineata de Craciun prin Targu-Jiu
 |
| Craciun 2011 in Targu-Jiu |
Sunday, March 14, 2010
Desi nu am prea multa inspiratie in continuarea acestor impresii de calatorie, o fac totusi deoarece inca mai reusesc sa-mi aduc aminte de una-alta si in pus mai sunt si chestiile care m-au impresionat intr-un mod placut sau mai putin.
Asa cum terminam postul anterior, am reusit dupa ceva mici peripetii sa ajungem si pe insula, adica in Marea Britanie zisa si Regatul Unit.
Am atrerizat cu bine si fiindca poarta era destul de aproape, baietii destepti de acolo au tras repede o panglica sustinuta de cativa stalpi care sa ne ghideze incotro trebuie s-o luam, ne mai fiind nevoie de autobuze care sa ne duca doua sute de metri (asta vis a vis de o remarca primita la postarea anterioara in care mi se spunea ca oricat de scurta ar fi distanta pana la avion, aceasta se face obligatoriu cu autobuzul....da...asa se pare ca la noi functioneaza aceasta chestie, altii mai destepti stiu cum sa faca acest lucru ceva mai simplu!).
Dupa ce parasisem Baneasa care asa cum spuneam arata ca o autogara...pana nu demult i se spunea chiar
aerogara...chiar nu stiu de ce i-au schimbat numele in aeroport, am pasit pe aeroportul din Luton situat undeva la nord de Londra, un aeroport nu extraordinar de mare, dar sigur mai mare decat toate aerogarile noastre luate la un loc. Luxos, curat si cu personal foarte amabil. Dupa o verificare a actelor de catre vamesii englezi, am purces la drum catre Northampton in masina cumnatei mele care ne-a asteptat cu tot familionul la aeroport.
aerogara...chiar nu stiu de ce i-au schimbat numele in aeroport, am pasit pe aeroportul din Luton situat undeva la nord de Londra, un aeroport nu extraordinar de mare, dar sigur mai mare decat toate aerogarile noastre luate la un loc. Luxos, curat si cu personal foarte amabil. Dupa o verificare a actelor de catre vamesii englezi, am purces la drum catre Northampton in masina cumnatei mele care ne-a asteptat cu tot familionul la aeroport.
Probabil nu spun ceva nou pentru cei ce au calatorit prin Europa deoarece ceea ce am vazut si trait in Anglia, este similar in toate tarile vest europene si de acest lucru m-a convins la intoarcere cu masina cand am trecut prin Franta, Germania, Austria si Ungaria.
In primul rand sunt autostrazi de legatura intre orase, pe doua sau trei benzi, functie de traficul inregistrat pe acestea. Acolo, autostrazile sunt ceva asa de comun ca nu ti se pare deloc nefiresc cand si centura oraselor este practic tot o autostrada. Calitatea superioara a asfaltului folosit te determina sa rulezi fara nici un stres pe ele, stres care ar putea fi dat de aparitia unei gropi nesemnalizate sau a unor lucrari in executie. Totul este marcat si semnalizat de la mare distanta. Nu exista sa te incadrezi gresit deoarece cu trei km inainte esti semnalizat asupra directiilor alternative si iesirilor din autostrada. Daca totusi ai ratat cumva o iesire, atunci mai mergi opt sau zece kilometri pana la o alta iesire care te poate intoarce pe autostrada si apoi putanda alege directia corecta. Cu un navigator bun nu exista sa te ratacesti sau sa ratezi vre-o iesire! (tot schepsisul este ca la sensurile giratorii sa se ruleze cu viteza destul de mica pentru a nu deruta navigatorul si a iesi pe alta strada decat cea indicata...si spun asta fiindca la inceput eu am ratat de doua ori in sensul giratoriu deoarece aveam viteza mai mare de deplasare decat ma putea repera GPS-ul!).
Northampton este un oras de marimea Craiovei sau Timisoarei, situat la 80 de mile la nord de Londra. Este un oras tipic englezesc in care cladiri mai inalte sunt doar in zona centrala, in rest fiind impanzit de cartiere de case cu unul sau doua nivele maxim.
Casele englezesti nu au temelie inalta, ba majoritatea n-au deloc temelie fata de sol, parterul fiind la nivelul acestuia si din aceasta cauza par si mai mici decat cele de la noi. Preponderent sunt din lemn, iar cele considerate de lux sunt din materiale dure ca piatra, caramida si ciment. Ele respecta un plan urbanistic zonal. Casele dintr-un cartier sunt toate la fel, deosebindu-se doar prin modul in care locatarii isi amenajeaza spatiul din fata casei. Dar de obicei in fata casei nu este decat parcarea, gradina si celelalte acareturi fiind in spatele casei, ferite de privirile trecatorilor sau curiosilor.
Marea lor majoritate au un living, bucatarie, o baie de serviciu si maxim un dormitor la parter, iar la etaj doua sau trei dormitoare cu baia mare. Deci nimic deosebit fata de ceea ce se construieste pe la noi. In schimb dormitoarele sunt mai mici, ei utilizand aceste camere doar pentru odihna, restul timpului liber de acasa petrecandu-l in living-ul de la parter. Ce-i drept, daca vin oamenii de la serviciu pe la ora 18 sau 19, apuca sa manance si sa mai caste putin ochi la TV dupa care somn...., asta in cursul saptamanii, ca in weekend exista suficiente oportunitati de a iesi in oras sau in afara acestuia. In aceste case nu exista calorifere, incalzirea facandu-se cu o centrala termica amplasata in mijlocul casei, undeva laga scara de acces la etaj, bine mascata, din care pleaca tuburi de ventilatie in toata casa catre toate incaperile din ea. Este stilul de incalzire adaptat in marile magazine si market-uri din toata lumea.
Orasul mi-a placut fiindca era linistit si curat.Nu pot spune ca am vazut magazine care sa-m rupa gura (cum se zice), singurul lucru remarcabil in toate magazinele fiind stilul aerisit de expunere a marfii asa cum vedem la noi in Mall-uri. Ce mi-a placut in oras au fost cladirile frumoase, bine intretinute si arhitectura acestora. Parte din ele am reusit sa le pozez si sa le postez intr-un album pe Internet in locatia: http://picasaweb.google.ro/vvanca/NorthamptonUK0609022010#
Treaba faina este cu parcarile in zona centrala! Acolo nu sunt spatii mari cu parcari amenajate, asa ca acestea sunt amenajate din loc in loc pe diferite strazi cu sens unic. Pe aceste strazi nu se parcheaza decat pe o parte, nu ca la noi, de ajungi de abia sa te strecori chiar si pe o strada cu sens unic. Langa fiecare astfel de mini parcare sunt aparate de taxat dar care nu elibereaza chitante decat pentru o stationare de maxim o ora! Ingenios! Ma si miram de ce sunt atat de putine masini prin acele parcari! Daca depasesti cu 5-10 minute ora de stationare, poti sa spui la revedere masinii daca mai apucati sa vedeti cand este ridicata. Un agent de parcari, supravegheaza mereu masinile parcate si ora la care acestea trebuie sa se puna in miscare, iar daca nu se misca, atunci baiatu pune mana pe telefon sau statie si anunta imediat pe cei de la ridicari masini. Simplu! Deci pana la urma trebuie sa ai mare grija sa parchezi masina in zone cat mai apropiate de loactiile in care se doresc a fi facute cumparaturi sau alte activitati pentru a putea sa te intorci repede si sa mai prelungesti sederea prin plata unei noi ore la aparatul de taxat.
In rest, cu parcarile n-am vazut sa fie asa mare problema ca la noi. In general oamenii si le parcheaza in fata casei, pe aleile acestora sau pur si simplu in strada (dar numarul acestora este foarte mic).
Ce m-a impresionat insa cel mai mult in timpul acestei vizite a fost modul extraordinar de amabil si placut in care se poarta englezii. Sincer, din filmele si serialele difuzate pe la noi aveam impresia ca enlezii sunt mai scortosi, adica mai rigizi si mai putini comunicativi. Taman pe dos! Sunt extraordinar de incantati atunci cand sunt antrenati intr-o conversatie, sunt amabili si foarte rabdatori in special cu cei ce se exprima mai greu si nu numai! Intr-un cuvant....englezii mi-au placut mult!
............................................................................. continuarea in partea a 3-a!!
Sunday, February 7, 2010
Fiindca in noiembrie am reusit sa achizitionez pe e-bay o masina second-hand din Anglia, am hotarat ca in februarie, dupa ce au trecut gerurile napraznice si valul de ninsori ce s-a abatut asupra Europei, sa merg sa ridic masina si sa o aduc in tara ca sa ma si folosesc de ea.
Zis si facut!
Dupa ce in prealabil am rezervat bilete la avion, am hotarat sa purced la drum.
Vineri seara am ajuns in Bucuresti si fiindca studiasem discutiile de pe diverse forumuri privind transportul public si privat din capitala, am hotarat sa dau un telefon unei companii de taxi pentru a putea ajunge la aeroport. Pot sa spun ca toate ofertele ce mi s-au facut din fata garii erau de cel putin trei ori mai mari decat m-a costat in final drumul de la gara la aeroportul Baneasa....denumit si Aurel Vlaicu. Nu imi dau seama cum de politia si autoritatile locale permit mafia din fata garii, ceea ce se face acolo fiind abuz de incredere si inselatorie. Chiar ma uitam ca erau numai tiriplici cu masini transformate in taxi pe acolo si nici o mare companie bucuresteana....probabil mafia si presiunile sunt atat de tari incat acestea din urma refuza sa se lupte cu mafiotii, preferand comenzile telefonice.
Ma rog....ca pe la noi...la nimeni! Dar acesta n-a fost prima intamplare ce avea sa-mi lase un gust amar!
Am ajuns si la aeroport...probabil i se spune asa...fiindca intr-adevar de aici ma pleaca ceva avioane ale companiilor de zbor low-cost BlueAir si Wizzair, fiindca in realitate arata ca si autogara din Targu-Jiu....adica
naspa. Singura diferenta notabila consta in faptul ca aeroportul era totusi incalzit si curatel.
naspa. Singura diferenta notabila consta in faptul ca aeroportul era totusi incalzit si curatel.
Dupa ce am reusit sa ocup un loc pe putinele scaune din asa zisa sala de asteptare, care era si sala de bilete si de impachetare si de toate..., am asteptat cu rabdare ora de check-in pentru zborul pe care urma sa-l efectuez.
Dupa indelungi asteptari a venit si ora de predare a bagajelor si de vizare a biletelor.
Ajuns in fata punctului de predare bagaje, mi s-a spus ca bagajul ce urma sa fie trimis in cala avionului depasea cu trei kilograme greutatea maxima admisibila. Revoltat am spus ca-l cantarisem si eu acasa si ca acesta corespundea indicatiilor de pe pagina web a firmei de transport aerian, adica sa aiba maxim 20kg. Mi s-a replicat ca se schimbasera datele si aceasta greutate trebuia sa fie de maxim 15kg. Naspa moment!
Am fost pus sa aleg in a plati contravaloarea greutatii suplimentare, adica 15 euro pe kg (asta da suma....afacere curata! si nu am inteles de ce in euro atata timp cat la noi platile nationale se fac in lei....fiindca desi suntem in UE, tara noastra n-a trecut inca la moneda unica europeana...), sau renuntarea la 3kg din bagaj.
Bineinteles ca nu eram tampit sa platesc aceasta suma, asa ca inapoi cu bagajul, desfa-l si scoate 3kg...de haine...ca nu transportam altceva. Noroc ca am avut o plasa la mine in care le-am putut pune, chit ca apoi aratam ca taranul venit de la piata!
In final...bagajul s-a incadrat in limite si a fost acceptat!
Apoi au urmat formalitatile de vama....
Ei, pot sa spun ca vamesii nostri isi fac treaba, sunt vigilenti si corecti. Bineinteles ca am fost pus sa ma dezbrac de orice ar fi putut contine elemente metalice si am aranjat lucrurile in tavitele puse la dispozitie. Dupa ce am fost pus sa despachetez o plasa plina de cabluri ce le luasem pentru telefoanele mobile si echipamentele ce urmau sa fie puse pe masina, am fost lasat sa mi le iau si sa le reimpachetez.
In sfarsit....mai urma doar imbarcarea!
Sala de asteptare de aici din fata portilor este extrem de mica, iar fiindca intr-un interval de o ora trebuiau sa plece sase curse aeriene cu diferite destinatii europene si deoarece aceasta sala nu mai facea fata aglomeratiei, baietii destepti s-au gandit sa dea alinierea in fata portilor de imbarcare ca sa mai comaseze prostimea. Cu trei sferuri de ora inaintea imbarcarii s-a emis anuntul pentru toate portile, iar naivii...printre care si eu bineinteles...m-am aliniat in aglomeratia din fata portilor.
Cand a venit in sfarsit ora imbarcarii, au catadicsit sa apara si soferii autobuzelor sa dea drumul la masini, probabil sa fie siguri ca se misca din loc, nicidecum sa le incalzeasca!
Momentul trecerii prin poarta de imbarcare catre autobuz a fost unul ce mi-a amintit de perioada post 1989 decembrista cand se afla ca au bagat carne pe la o alimentara. Nu exagerez deloc!
S-a facut o busculada de nu-mi venea sa cred! Parca eram la o cursa, impinsaturi, coate, calcat pe picioare...parca oamenii erau disperati sa plece avand in spate cine stie ce primejdie iminenta!
Si am reusit sa ma urc in autobuz....si am stat pana s-a umplut ochi de nu aveai loc sa mai arunci un ac! Niste britanci care au aparut cu putin timp inainte de a se pune autobuzul in miscare, se uitau nepuntinciosi la acesta nestiind pe unde sa mai intre si ei...! In final li s-a facut semn sa intre langa sofer. Bineinteles ca desi avionul nostru pleca primul, autobuzul in care eram a plecat in urma celorlalte autobuze ce duceau pasagerii altor curse aeriene.
Daca stiam cat era drumul pana la avion, mai bine mergeam pe jos...! Atata circ gratuit si inghesuiala pentru 300 de metri!
Ajunsi la scara avionului, am beneficiat de a doua mare busculada. Oamenii se repezeau pe scara de parca toti ar fi dorit sa prinda loc la geam! Chiar nu imi dau seama ce era atata panica! Oamenii de ordine ce supravegheau imbarcarea au trebuit sa intervina de cateva ori si sa opreasca multimea dezlantuita ce urca in pas alergator pe scara deoarece aceasta nu era foarte stabila si risca sa se basculeze. Fratele meu...n-am crezut sa vad asa ceva!
Eh...in final....dupa impinsaturile de pe scara avionului, am reusit sa patrund si eu in el si am gasit un loc pe care l-am si ocupat, chiar daca nu era la geam!
Avionul era un Airbus vechi de cel putin 20 de ani! Scaune din piele scorojita si frecata, reci de iti ingheta nu numai fundul pe ele la primul contact!
Bine macar ca avionul a decolat la timp fara alte incidente! In sfarsit....lumea se mai linistise!
Dupa ce am traversat Canalul Manecii am fost anuntati de catre capitanul avionului ca trebuie sa ne pregatim de aterizare! Am ramas uimit fiindca mai erau inca 40 de minute minim de zbor, asta dupa ce vazusem anterior orarul de zbor. Cuminti ne-am pus centurile si am asteptat!
Au urmat niste looping-uri aeriene, cu urcari bruste si coborari planate de nu intelegeam ce se petrece. Desi la un moment dat am sesizat ca au fost oprit tot, nu stiam ce se petrece! Abia spre finalul calatoriei, capitanul ne-a explicat ca a trebuit sa faca nu stiu ce resetari ce au implicat oprirea aeronavei in zbor si repornirea ei...probabil nu mai raspundea la nu stiu ce comenzi si cei de la sol le-au sugerat asa ceva, sa urce cat mai sus ca sa poata face aceasta manevra in planaj. Interesant!
Bine ca am ajuns la destinatie in Lutton unde am respirat usurat ca am terminat o calatorie destul de naspa. Anglia ne-a urat bun venit!
Continuarea in partea a doua...!
Sunday, January 31, 2010
Am pus acest nume la actuala postare deoarece fi-miu a luat vacanţă de o săptămână şi l-am dus la bunicii lui...la "ţară", la Bucureşti! Mai are el o "ţară"...adevarată, dar fiindca şi-a manifestat dorinţa de a-i vizita şi pe ceilalţi bunici, zis si facut.
Plimbându-mă cu el prin oraş în acest weekend am remarcat câteva lucruri despre capitala noastră. Indiferent de anotimp, oraşul este destul de neîngrijit, parcă n-ar exista 6 primării, 6 consilii de sector, o primărie generală cu un consiliu general şi o prefectură. Se pare ca atunci când sunt multe moaşe, copilul rămâne nemoşit! (probabil îşi pasează responsabilitatea de la unii la alţii). Nu e posibil ca o capitală europeană să nu fie curăţată şi îngrijită! La capitolul acesta, primăriile oraşelor din provincie dau clasa tuturor primăriilor din Bucureşti.
Un alt aspect observat chiar de băiatul meu este ca în Bucureşti nu există centru. Deşi i-am aratat unde este kilometrul zero, n-a rămas deloc impresionat. Dacă pe vremuri Bucureştiul purta cu cinste denumirea de micul Paris, iar Lipscani-ul era locul de promenada al oraşului, acum se pare ca s-a renunţat definitiv la aceasta idee, Lipscani-ul fiind într-o eterna renovare lentă.
Bineînţeles că lăsând copilul în grija bunicilor, i-am rugat să-l plimbe şi pe la ceva muzee printre care şi
Grigore Antipa, dar tocmai acesta nu poate fi vizitat că şi el este într-o renovare ce nu se mai termină. Chiar nu-i înţeleg pe administratorii sau managerii acestor instituţii! Cum e posibil sa închizi un întreg muzeu? Oare nu se putea face eşalonat pe diferite locaţii? "Deştepti" băieţi! Dacă aş fi ministrul culturii, ar fi primii zburaţi pe uşă!
Grigore Antipa, dar tocmai acesta nu poate fi vizitat că şi el este într-o renovare ce nu se mai termină. Chiar nu-i înţeleg pe administratorii sau managerii acestor instituţii! Cum e posibil sa închizi un întreg muzeu? Oare nu se putea face eşalonat pe diferite locaţii? "Deştepti" băieţi! Dacă aş fi ministrul culturii, ar fi primii zburaţi pe uşă!
Şi ca să nu fiu considerat un criticist, trebuie să menţionez marele merit al orasului Bucureşti de a fi într-adevar capitala politică şi culturală a României. Aici există şi se face cultură! Chiar sâmbătă dimineaţă, bunica ne-a dus la baletul "Alba ca Zăpada" la Opera Română, spectacol care mi-a placut foarte mult, fiind de altfel primul balet live pe care l-am vazut! Păcat ca trupele de balet nu prea pleacă în turnee şi prin provincie! Acest spectacol a avut o linie melodică foarte bine gândită şi concepută de chiar dirijorul orchestrei, scenografie foarte bună, costume excepţionale, coregrafie reuşita şi niste balerini frumoşi şi talentaţi! Într-un cuvânt...chiar merită văzut! Mi-a plăcut şi atmosfera din sală care era plină de parinţi ce veniseră cu plozii lor şi care suprprinzător cât de cuminţi au stat şi au savurat cele doua acte, ropotul de aplauze din final atestând deplina satisfacţie a celor prezenţi pentru un spectacol de calitate!
Păi cam atât deocamdată cu impresiile. Probabil o sa mai scriu pe această temă la vizita următoare!
Friday, January 8, 2010
Inaintea sarbatorilor de iarna, colegii mei s-au mobilizat si au adunat de pe Internet mai multe filme ca sa avem ce viziona in saptamana libera dintre Craciun si Anul Nou. Astfel s-au adunat cam 15 filme de top - in trend printre care si mult aclamatul AVATAR.
Pana sa apuc sa-l vizionez am tot auzit comentarii rautacioase cu privire la acest film, iar in final am hotarat sa-l vizionez sa vad si eu ce productie a costat asa de mult dar a avut si incasari record de 1 milion de dolari in saptamana lansarii.
Sincer....eu am fost placut impresionat de acest film, desi la inceput mi-a fost cam greu sa accept atata animatie.
Mi-a placut ideea si faptul cum a fost transpusa aceasta si nu in ultimul rand mesajul filmului.
Apropos....discutand ieri cu un coleg de-al meu despre film, am constatat ca el a perceput alt mesaj decat mine, dar asta nu-i o problema...depinde ce anume si cum privesti lucrurile.
Pentru mine, mesajul filmului a fost ca oamenii prin tot ceea ce incearca sa faca, prin goana de inavutire distrug ceea ce este pur, distrug sentimente, relatii si nu in ultimul rand mediul inconjurator.
M-a impresionat cat de bine a fost surprins in film starea de puritate, adevar, de comunicare chiar si cu
salbaticiunile padurii, de comuniune cu natura.
salbaticiunile padurii, de comuniune cu natura.
Colegul meu prinsese un alt mesaj si acesta era ca petrecerea timpului intr-un spatiu virtual, nu numai ca te face dependent de acesta ci te face sa te identifici cu personajul fictiv din acest spatiu, finalul fiind ca eroul renunta la viata materiala pentru una virtuala.
Nu l-am contrazis, fiindca acesta era intr-un fel al doilea mesaj al fimului. Eroul renunta la viata materiala pentru una spirituala dezamagit fiind de semenii lui umani, de falsitate, inselaciune si lacomie.
Intr-un cuvant, eu zic ca acest film merita vazut!
Subscribe to:
Posts (Atom)
