Nici o scuza...

"Orice obstacol are in el si bucuria omului care-l va depasi." - Napoleon Bonaparte

In ultima vreme am sesizat o schimbare in comportamentul meu...si nu stiu daca-i bine sa nu...! Sincer..., am observat ca evit sa ma intind la vorba cu cineva, oricine....ca sa nu ajung in partea in care inevitabil va incepe sa se planga de ceva anume si-mi va spune cat de nefericit este..! Nu sunt deloc egoist, nepasator sau arogant! Pur si simplu, nu-mi mai face placere sa ma incarc negativ cu problemele altora atata timp cat eu nu-i incarc pe altii cu ale mele. Cunosc sentimentul de disperare uneori care te cuprinde atunci cand nu ai si duci lipsa de o gramada de lucruri. Stiu acest lucru fiindca am trecut si eu prin lipsuri materiale si ma bucuram cand cineva ma chema la masa...sa imi dea o supa! Sincer! Stiu cum este....! In acel timp nu am incarcat pe nimeni cu problemele mele fiindca singura persoana vinovata de situatia in care eram, era...propria persoana! De ce sa-mi planga altii de mila? Cu ce m-ar fi ajutat? Ca ma descarcam? Si? Rezolvam ceva bocind la unul si la altul?

De aceea acuma, parca mi s-a format o crusta...nu ca n-as fi sensibil, poate de aceea fiindca pun prea repede la suflet si ma afecteaza necazul altuia! Evit sa ma incarc negativ cu problemele altora si daca nici eu n-am ajutat dezinteresat complet multe persoane, atunci.... Probabil mi-a ajuns si de aceea convorbirile le am foarte scurte. Imi face deosebita placere sa discut orice altceva decat viata personala a cuiva.

Multi apeleaza la astfel de gesturi tocmai fiindca au vazut ca sunt compatimiti si ajutati. Nu zic sa nu ajuti pe cel de langa tine, dar atunci cand are nevoie, nu cand se plange anapoda si ar putea sa-si rezolve singur problemele. Cunosc o gramada care se plang de stabilitatea locului de munca, dar acolo unde muncesc nu-si dau deloc interesul sau de altii care se plang de lipsuri materiale, dar cand ajung acasa de la serviciu stau
tolaniti in fata TV-ului fara a face nimica...ooo...ba da...joaca la Bingo sau Loto 6 din 49 ca poate pica ceva! Mai este ceva...am observat ca atunci cand faci gesturi marinimoase, nu ajuti persoana respectiva ci o faci sa persiste in a cere si altora.

In afara de batrani, nu dau nici un ban cersetorilor....la toti cei pe care-i vad in putere le spun sa se apuce de munca fiindca ceea ce fac este injositor.

Deci, dragii mei....cum spunea cineva..."munca il inobileaza pe om!" si sincer ...e perfect adevarat! Daca nu v-ati gasit vocatia, nu este timpul pierdut! Faceti ceea ce va face cu adevarat placere!

Sunt absolut convins de faptul ca atunci cand iti doresti cu adevarat ceva, vei obtine acel lucru daca muncesti si esti serios si corect!

Mai este o vorba "Dumnezeu iti da...dar nu-ti baga si-n traista!" (bucurati-va ca sunteti sanatosi si puteti sa le duceti!)

1. Stabiliti-va prioritatile si actionati!

2. Analizati atent inainte de a va arunca in ceva!
3. Nimeni nu este vinovat de credulitatea sau naivitatea dv-stra!

Aveti incredere in voi si fiti perseverenti!

Read More

Copiii...aceasta minune!

Plimbandu-ma prin oras zilele trecute, profitand de vremea frumoasa, am asistat in centrul orasului la un spectacol deosebit. Lumea iesise la plimbare.....bineinteles cu, copii. Am ramas impresionat de femeile care, mame fiind erau scutite in aceasta zi de ...impinsul caruciorului in care se afla fructul dragostei lor. Placuta sarcina o rezervasera barbatilor, care din cand in cand se opreau din mers si luau din carucior odrasla, o pupau de mama focului, apoi o etalau ca sa vada toti ce copil dragut si reusit au ei....

Ce mi-a placut, mult, mult...a fost faptul ca in toata aceasta parada....mamele, desi numai ele stiu cat si cum au de tras in tot cursul saptamanii cu odrasla draga, se uitau ingaduitoare la tot acest mini spectacol, incantate pe de o parte de odraslele lor si pe de alta de bucuria alesului lor de a isi proclama mandraia in public.

Am admirat cu multa placere acest spectacol al vietii si al bucuriei. Am realizat cat de mult fac femeile si cat de putin cer ele uneori....!!. De ce zic aceasta? Pentru ca merita tot respectul nostru pentru tot ceea ce fac ele in cresterea copiilor nostri, in intretinerea unui ambient placut atunci cand ne intoarcem acasa si pentru ca se bucura alaturi de noi atunci cand suntem mandrii de un rezultat comun.

Ma gandem......ca uneori, sau...deseori....viata e nedreapta si multumesc Domnului ca nu sunt femeie....!!
Serios !!

Ati realizat cateva chestii simple ???

Cati ar dori cu ardoare ca timp de cateva luni, ani, sau pentru totdeauna sa aiba corpul deformat urmare a unei sarcini??

Cati ar fi dispusi sa renunte la slujba temporar pentru a oferi o educatie si crestere de calitate copilului??

Cati ar fi dispusi sa reununte la orice placere punand pe primul plan...copilul???

Va spun eu....putini....bineinteles dintre barbati. Femeile o fac asta constient si deseori neconditionat.

Ma bucur cand am posibiltatea sa vad acest spectacol al vietii. Nu numai natura renaste ci si noi renastem odata cu ea...fiindca...viata merge inainte !!

Read More

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând......

"Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi."
(Adrian Paunescu - Repetabila povara)

Aceste versuri imi revin mereu in minte inca de cand m-am trezit astazi. Nu stiu de ce...! Probabil este ceva, pe undeva care cand si cand ne transmite niste semnale....atentionari si ne fac sa reflectam la un anumit lucru. Cel putin mie asa mi se intampla!

Extraordinare versuri, extraordinara poezie, cat adevar contine in ea!

Cu aceste versuri repetandu-se in minte, am rememorat relatia cu parintii mei, eforturile acestora de a ma creste, a ma educa, a-mi arata valorile, a ma invata sa discern binele de rau,..... in sfarsit a ma face ceea ce sunt eu acum. Pentru toate acestea, eu le multumesc!

In primul rand ma bucur ca au fost langa mine mereu si cand mi-a fost bine dar si cand mi-a fost intr-adevar rau! M-au sustinut, m-au incurajat, m-au criticat, m-au apreciat.

Sunt niste parinti obiectivi!

Chiar daca in general se spune ca fiecare cioara isi lauda puiul, ei bine....pot sa spun ca eu am primit aceste laude numai atunci cand le-am meritat. Poate ca la momentul respectiv as fi dorit mai mult vazand relatia altor parinti cu copii lor. Acuma, la varsta mea, rememorand anumite etape mi-am dat seama ca au procedat corect.

In viata suntem ceea ce am fost invatati si ceea ce am reusit sa dobandim.

Ma gandesc de multe ori daca eu ca si parinte pot oferi la fel de mult cat am primit si ma doare atunci cand realizez ca gresesc. A gresi este omeneste, dar mai important este sa recunosti acest lucru si prin tot ceea ce faci ulterior sa indrepti lucrurile, dandu-le de inteles celor din jur ca ai realizat acest lucru.

Noi suntem copii atata timp cat avem parinti, iar acest lucru n-ar trebui sa ne enerveze chiar daca uneori ii
consideram pisalogi si ne deranjeaza ca se amesteca in viata noastra. Rolul lor educational este pana...la sfarsit!

Am si colegi sau prieteni care, desi avand propriile familii, nu reusesc sa se desprinda de famila de baza. Nu vorbesc de a-i izola. In momentul in care intemeiezi o familie, iti asumi niste responsabilitati si greutati. Deciziile importante se vor lua cu partenerul de viata, oferindu-i acesta sprijin neconditionat.

Chiar....acuma fac o divagatie...., gandindu-ma la ceea ce se spune in finalul slujbei de casatorie..."..si la bine, dar si la greu"....! Pentru multi par niste cuvinte desuete! As vrea ca aceste cuvinte sa ramana definitorii pentru un cuplu si sa le revina mereu in gandurile lor atunci cand iau anumite decizii. Din pacate suntem niste egoisti si nu in putine cazuri am constatat ca atunci cand barca casatoriei unora a dat de cea mai mica furtuna si a inceput sa se clatine usor, unul din cei doi....a sarit repede in apa sa se "salveze". Putem gresi o data....! De mai multe ori, deja denota lipsa de caracter!

Revenind la parinti, ma gandesc ca sunt un privilegiat fata de alti prieteni care nu-i mai au sau nu i-au avut niciodata. Se zice....prietenii ti-i alegi,....parintii ti da Dumnezeu!

Trebuie sa nu uitam ca si noi la randul nostru suntem sau vom fi parinti!

"Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Si abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns."

Multumim Adrian Paunescu pentru aceste versuri!

Read More

Increderea si limitele acesteia.

"Ai incredere in tine insuti. Perceptiile tale sunt mai precise decat esti dispus sa crezi..." (Claudia Lee Black)

Acest subiect ma roade inca de ieri dupa-amiaza si pot sa spun ca am avut o avalansa de idei pentru a dezvolta acest subiect. Pacat ca nu exista un reportofon pentru gandurile noastre fiindca atunci cand incepi sa le scrii, multe idei se pierd iar esenta nu mai este aceeasi.

Vis-a-vis de increde sunt atat de multe lucruri de spus incat mi-e greu sa le pun intr-o ordine a prioritatii lor, dar o sa scriu asa la invalmaseala..:)

In primul rand, asa cum bine este reflectat in citatul de mai sus, increderea in propria persoana este cea mai importanta fiindca in momentul in care tu ai incredere in tine si in ceea ce poti realiza, atunci lucrurile vor incepe sa se miste intr-un sens pozitiv. Ceea ce gandim noi este mult mai important decat ceea ce incearca altii sa ne sugereze sau sa ne impuna....nu mai vorbesc de manipulare fiindca aici este cazul de grade de perceptie atat psihice cat si emotionale, iar din pacate multi se bazeaza pe credulitatea si naivitatea oamenilor inducand-le convingeri false! Este firesc ca este nevoie si de o educatie si autoformare individuala pentru a percepe toate lucrurile care ne inconjoara si sa intelegem persoanele cu care interactionam si relationam si tocmai pe acest aspect marseaza manipulatorii stiind ca marea majoritate poate fi influentata prin trimiterea
unor mesaje inteligent alese. Totul este gandit extraordinar de bine, la conceperea acestor mesaje fiind folosite adesea persoane ce stiu foarte bine psihologia maselor.

Dar sa las acest subiect deoparte fiindca as putea scrie prea mult si deja ar fi plictisitor.

Hai sa tratez cazul meu, persoana mea si sa fac o sinteza pe marginea acestui subiect.

Marele meu defect este ca am incredere prea multa in persoanele cu care relationez si multi percep aceasta slabiciune si incearca sa profite la maxim de ea exact ca si in vorba "da-i tiganului un deget ca iti ia toata mana!" (nu fac aluzii rasiale...asa e vorba, asa am redat-o). Aceasta incredere mi-a fost inselata in proportie de 90% si chiar daca ma frig parca nu ma invat minte! Probabil asa e firea mea, mai expansiva si foarte generoasa.... Dar exista si reversul.... fiindca in momentul in care imi dau seama ca aceasta incredere a fost inselata, devin poate prea dur cu acele persoane, le pedepsesc prin ignorare totala...practic bagandu-le intr-un "black-list" si pot sa spun ca putine persoane au mai reusit sa iasa din aceasta lista, chiar daca ne salutam si schimbam amabilitati. Este ca si in dragoste....odata inselat....la revedere....chestiile se pot repeta oricand si decat sa iei mereu palme, mai bine te resemnezi cu una si cauti repede alternative.

Nu sunt deloc razbunator, desi la furie as avea tendinta chiar sa pocnesc o persoana care mi-a tradat increderea! In timp, totul ajunge sa se estompeze si sa ramana ceva al trecutului, dar fara viitor.

E bine sa avem mare grija cum ne dramuim increderea si cum o aratam celorlalti! E bine de pastrat mereu o rezerva (ca si economiile pe timp de criza)! Nu trebuie creata impresia celor cu care relationezi ca te pot duce, ca pot profita de tine sau ca nu ai alternative!

Mare grija in special cu cele mai apropiate persoane...!! Loviturile date de acestea nu ca sunt dureroase.....sunt cumplite, iar socul psihic si emotional poate duce persoane sensibile in pragul depresiilor. Asta nu inseamna ca trebuie sa fim arici, ba dimpotriva, sa fim "open-mind" si receptivi la cei cu care interactionam, trebuie sa le acordam incredere si uneori circumstante.

Desi in citat se spune ca perceptiile personale sunt precise, eu zic ca acestea sunt uneori prea subiective si prea o luam des in nume personal. Nimeni nu este aidoma noua, nici frati si nici parinti! Suntem unici si de aceea trebuie sa invatam sa relationam.

Fiind o fire optimista, vazand partea plina a paharului, nu disper niciodata fiindca stiu ca exista solutii si oportunitati, totul fiind sa nu deznadajduiesti si sa te lasi coplesit si invins!

Viata...este intr-adevar o lupta!

Read More

Optimist sau pesimist?

"Un pesimist vede dificultatea in fiecare provocare. Un optimist vede oportunitatea in fiecare provocare." ( Winston Churchill)

"Pentru a înţelege ce este optimismul trebuie să ne întoarcem către lucrul care e cealaltă faţă a medaliei, adică pesimismul. A fi pesimist înseamnă a vedea totul în negru de dimineaţa până seara, a semăna grâul bun şi a crede că va răsări numai neghină. Pentru pesimist nu mai răsare soarele şi totul este asfinţit. A fi pesimist înseamnă a avea mereu teamă de sine şi de alţii, a suspecta pe alţii pentru că nu avem nici o siguranţă în noi înşine. A fi pesimist este şi o formă de neîncredere şi de puţină credinţă în Dumnezeu.

Optimismul nu este numai superficialitate, pentru că nu este optimist cel care zâmbeşte stupid tuturor. A vedea totul în roz nu este optimism ci, numai imaturitate care trebuie să se confrunte încă cu viaţa şi care va
evita cu uşurinţă întotdeauna orice conflict care frige şi orice probă de curaj, care să fie în sfârşit semnul unei alegeri conştiente şi mature.

Optimismul nostru nu înseamnă a zâmbi tuturor şi a aştepta o minune la orice colţ. Optimismul este rodul maturităţii pe care am cucerit-o şi rodul unei credinţe care în sfârşit a devenit o expresie senină a vieţii.

Viaţa este ceea ce este, adică o luptă neîncetată pentru a ne clarifica, pentru a ne maturiza. Acesta este adevăratul optimism: certitudinea că binele nu va fi niciodată pierdut. Atunci, dă jos, acei ochelari negri, scoate inima care trage clopotele de doliu în fiecare zi, când vine seara, de fiecare dată când îţi pierzi speranţa. Noi nu vrem nici lentile negre, nici lentile roz, pentru că lumea nu este nici neagră, nici roză. Lentilele nu ajută, nu schimbă faptele.

Pesimist sau optimist? Aşadar, este mai bine să fii optimist pentru că optimistul poate face mereu câte ceva pe când pesimistul are şi frica de a începe."

Read More

Cum trebuie procedat?

1. Daca iei decizii fara sa o consulti, esti misogin. Daca ia decizii fara sa te consulte, este o femeie emancipata.

2. Daca muncesti prea mult, o neglijezi. Daca nu muncesti, nu esti bun de nimic.

3. Daca ea are un serviciu plictisitor si prost platit, este exploatata. Daca tu ai un serviciu plictisitor si prost platit, ar trebui sa faci bine sa-ti gasesti ceva mai bun.

4. Daca tu esti avansat inaintea ei, femeile sunt marginalizate. Daca ea e avansata inaintea ta, femeile au drepturi egale cu barbatii.

5. Daca ii spui ca arata bine, este hartuire sexuala. Daca nu ii spui, este indiferenta crasa.

6. Daca o rogi sa faca ceva ce nu ii place, incerci sa-o domini. Daca iti cere sa faci ceva ce nu iti place, este o favoare pe care nu e frumos sa-o refuzi.

7. Daca incerci sa arati bine, probabil ai pe altcineva. Daca nu, esti neingrijit.

8. Daca ii aduci flori, urmaresti ceva. Daca nu ii aduci, esti nerecunoascator.

9. Daca esti mandru de realizarile tale, esti un egoist. Daca nu, esti total lipsit de ambitie.

10. Daca are o durere de cap, trebuie sa se odihneasca. Daca ai o durere de cap, n-o mai iubesti.

Read More

Sinceritatea si oamenii de langa noi

    Chiar in dimineata aceasta aveam o discutie aprinsa cu, colega mea de birou care ne suspecta pe cativa din colectiv ca am fi transmis mai departe afirmatiile ei despre un alt coleg de serviciu si incercand sa o lamuresc cum stau lucrurile mi-a venit si ideea acestui post.

    Asa cum i-am spus si ei, ca sa eliminam orice suspiciune, e bine, in principiu, sa ne exprimam liber parerile chiar de fata cu persoanele fata de care avem multumiri sau nemultumiri. Dar sinceritatea cat de departe poate fi dusa ca sa nu para "prostie" ? Pana la limita suportabilitatii - asa cum ar spune Dr.House si pana la limita bunului simt. Modul cum poate fi facut acest lucru trebuie studiat de la o persoana la alta. De exemplu, eu prefer criticile directe desi ma irita (pe cine nu irita criticile si adevarul atunci cand gresim?) si nu pe ocolite fiindca as avea impresia ca respectiva persoana ma ia drept prost (bate saua sa-nteleaga calul...). Alte persoane trebuie luate pe ocolite si cu eforturi pot intelege unde se bate.

    Cred ca trebuie o imbinare de sinceritate cu persuasivitate si astfel obtinem in final rezultatul dorit, dar chiar este nevoie de fiecare data sa se stie acest lucru? De multe ori, e bun si putin egoism, e buna si putina autoeducare.

    Trebuie sa ne adaptam mereu cu cei din jurul nostru pentru ca relatiile sa poata fi mentinute.

    Sunt convins ca fiecare din noi avem niste chestii pe care ni le autoimpunem.

    De reusita acestui lucru depinde in final si modul in care suntem perceputi.

Read More